Caz șocant înregistrat, miercuri după-amiază, în județul Botoșani. Un copil de cinci ani a murit, după ce a fost călcat pe cap de un camion.
Băiețelul, din localitatea Dealu Crucii din comuna Vorniceni, se afla în brațele mamei sale în momentul în care un camion a dat cu spatele în curte pentru a descărca ceva.
La un moment dat, mama copilul, care este și însărcinată, îl scapă din brațe pe micuț, iar acesta cade cu capul sub roata din spate a camionului.
Conștientizând cât de gravă este situația, mama, împreună cu șoferul camionului, care nu se știe dacă este rudă cu femeia, l-au urcat pe băiețel într-o mașină și au pornit spre spital. Când au ajuns la Roma, aceștia s-au întâlnit cu ambulanța, care a preluat victima.
Ajuns la Secția de pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati, micuțul a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral actut deschis și, pentru că starea băiețelului era critică, acesta a fost transferat la Clinica de Neurochirurgie din Iași. Pe drum copilul a intrat de două ori în stop cardio respirator. Când a ajuns la spitalul din Iaşi a decedat.
Polițiștii au declanșat o anchetă, însă accidentul nu este considerat a fi unul rutier, el neproducându-se pe ntru drum public, așa cum prevede Codul Rutier.