Eveniment important, sâmbătă, în familia senatorul liberal Corneliu Popescu. Parlamentarul liberal a fost socru mare la nunta unuia dintre cei patru fii ai săi.
După ce în urmă cu o săptămână s-au cununat civil, Ioan și Mădălina Popescu s-au cununat religios la Biserica Vovidenia din Botoșani și au făcut nuntă mare la cort la Alfa Land.
La petrecere au luat parte, printre alții, senatorul Viorel Grigoraș și deputata Liliana Mincă, prieteni ai senatorului Popescu, dar și fostul director al APIA, Oviiu Epuraș.
Atmosfera a fost întreținută de formația Lăutarii Botoșanilor condusă de Cozmiță Lascarache, însă supriza oferit de socrii mici a fost vedeta Mihai Trăistariu, cel care a reprezentat cel mai bine România la Eurovision. Deputata Liliana Mincă a avut și ea un invitat special pentru miri, pe Alexandru Recolciuc.
Mădălina Popescu, fostă Ancuța, este fiica patronilor florăriei Iza, Petru și Tamara Ancuța. Tânăra de 29 de ani, este medic stomatolog la Londra.
Nașii tinerilor căsătoriți au fost Marius Sabo, fost primar al orașului Gherla, și soția acestuia, Irina.