Suma direcționată de Casa Județenă de Asigurări de Sănătate Spitalului Județean ”Mavromati” este una colosală. Potrivit președintelui CAS Botoșani, Costel Lupașcu, după aplicarea Ordonanței 20 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, suma care va ajunge la cea mai mare unitate spitalicească din județ se ridică la 10 milioane lei, adică 100 miliarde lei vechi.
Înainte de majorarea salariilor în sănătate, Casa de Asigurări de Sănătatea deconta lunar către spital în jur de 9 milioane lei.
”Este cea mai mare finanțare pe care a primit-o spitalul până acum. An de an a tot crescut finanțarea către spital”, a declarat Costel Lupașcu.
Nu stiu daca este mare sau mica aceasta suma. Problema este ca serviciile medicale nu s-au imbunatatit, desi salariile au crescut – slava domnului – cu un procent care incalca prevederile legii salarizarii personalului din sistemul bugetar.
Prfaf si pulbere s-a facut din lege, n-o mai respecta nimeni. O noua lege nu se vedde la orizont si uite -asa se naste brambureala si haosul cum, de altfel, a mai fost pina in 2010. Bravos Guvern tehnocrat, halal sa-ti fie!