O unitate militară din Botoșani este scoasă, parțial, la licitație. Nu mai puțin de 28 de hectare de teren vor putea fi administrate privat, ele fiind disponibile pentru pășunat.
Unitatea Militară 01189 din municipiul Botoșani va organiza, pe 20 septembrie, o licitație pentru închirierea unor terenuri pentru pășunat în suprafață de 27,9 ha situate pe strada Petru Rareș 62- 64.
Contractul cu viitorul chiriaș va fi semnat pe cel puțin un an, el putând să fie reînnoit după fiecare 12 luni.
Valoarea estimată a terenului închiriat este, potrivit anunțului, 195- 225 euro.
Terenurile au fost folosite, până anii trecuți, pentru pregătirea militară a soldaților și cadrelor militare.
O parte din terenurile UM 01189 au fost transferate acum trei ani către Consiliul Local al municipiului Botoșani.