Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, a fost prezent, luni, la deschiderea anului școlar la Școala 11 Botoșani. Acestuia i s-a alăturat un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean, dar și al Poliției.
Festivitatea de deschidere a debutat cu o slujbă religioasă, după care au urmat discursurile. Șeful CJ a ținut să le ureze succes elevilor și a cerut profesorilor să fie ”buni și drepți”.
”Am văzut câțiva domni de la clasa I, de la clasa pregătitoare, cu papion la gât, cu ținuta obligatorie. Mă bucur să văd acest lucru, pentru că sunt pregătiți emoțional pentru începerea noului an școlar. Rolul părinților, al bunicilor este covârșitor, la fel ca rolul învățătorilor, profesorilor. Acum când se șlefuiesc caractere, minți, acum când se va face instrucția pentru ce va urma, trebuie să fim foarte atenți absolut toți cei care avem un rol pentru educația copiilor”, a spus Macaleți.