Lucrările de extindere a rețelei de apă și canalizare din Dorohoi nu au început încă. Vicepreședintele CJ cere explicații

retea de canalizareVicepreședintele Consiliului Județean, Liviu Toma,  acuză conducerea Nova Apaserv de dezinteres față de investițiile pe care le are în derulare. El spune că în urmă cu două luni a fost semnat contractul  privind realizarea lucrărilor de extindere și reabilitare a rețelelor de apa și canalizare în aglomerarea Dorohoi, iar până la această dată nu s-a făcut nimic.

like facebookÎnțeleg că nu s-au început lucrările și vreau ca în ședința de vineri conducerea operatorului și managerul de proiect din Dorohoi să mă informeze ca să știu și eu care sunt motivele de nerespectare a graficului de lucrări. Într-o discuție pe care am avut-o cu domnul primar Alexandrescu, înțeleg că constructorul și managerul de proiect nu au timp să ajungă la domnul primar. Cred că nu sunt interesați să înceapă lucrările mai repede. Termenul de execuție este de 14 luni, dar sunt deja două luni de când s-a semnat contractual și nu s-a mișcat nimic”, a spus Toma.

Lucrarea a fost atribuită societății comerciale Ludwig Pfeiffer SRL din Timișoara și face parte din proiectul european de 102 milioane de euro implementat de Nova Apaserv.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *