Primăriile rurale ar putea angaja personal specializat pentru paza în localități

roman-cristian-parlamentDeputatul PNL Cristian Constantin Roman a înaintat Parlamentului o inițiativă legislativă, care, dacă va fi adoptată, va da posibilitatea primarilor de comune să supună aprobării consiliilor locale includerea în organigramele de personal a unui număr de agenţi de pază. Numărul posturilor va fi proporţional cu populaţia unităților administrativ teritoriale, respectiv câte un agent la 1.000 de locuitori.

like facebookÎn fapt, parlamentarul botoșănean propune modificarea, în sensul menționat anterior, a Legii nr. 333 din 2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

În prezent, în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărei comune, paza este asigurată cu firme specializate, însă utilizarea acestei metode presupune eforturi bugetare destul de mari, în condiții de eficiență scăzută.

Angajarea agenților de pază urmează a se face fără depășirea fondului de salarii deja aprobat de consiliile locale.

Propunerea parlamentarului liberal a fost făcută după mai multe discuții purtate cu primarii de comune și cu reprezentantul filialei Botoșani a Asociației Comunelor din România, ing. Romică Magopeț, primarul comunei Ibănești, potrivit unui comunicat de presă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *