Scutirea pensiilor de impozit, susținută de senatorul PSD Doina Federovici, votată de Senat

Doina Federovici in senatSenatul României a votat, miercuri, propunerea legislativă co-inițiată de senatorul PSD de Botoșani Doina Federovici pentru scutirea tuturor pensiilor de impozit. Președintele PSD Botoșani consideră că în acest fel se face o reparație morală și financiară pentru pensionarii care erau supuși unei duble impozitări.
În mod real, pensia nu este un venit, un câștig, cum greșit s-a considerat anterior. Pensia nu este altceva decât o sumă de bani care a fost reținută în timpul activității profesionale și care este returnată mai târziu după pensionare. Deci eram în fața unei duble impozitări: o persoană era impozitată pe salariul obținut în timpul perioadei active, iar apoi mai era încă o dată impozitată când primea pensia. Era un tratament incorect al statului față de cetățenii săi”, a declarat Doina Federovici.
like facebookÎn prezent, doar pensiile mai mici de 1.050 lei sunt scutite de impozitul de 16%. Dacă însă proiectul de lege votat de Senat va fi adoptat și de Camera Deputaților, toate pensiile vor fi scutite de acest impozit. Mai mult decât atât, conform proiectului co-inițiat de Doina Federovici, nu se va mai reține din pensii contribuția pentru asigurările sociale de sănătate (CASS), aceste sume urmând a fi suportate de la bugetul de stat.
La nivelul județului Botoșani sunt 15.800 pensionari cu pensii mai mari de 1.050 lei și care vor beneficia de scutirea de impozit prevăzută în proiectul de lege.
Reprezentanta PSD Botoșani în Senatul României a subliniat că propunerea de lege pe care a susținut-o a fost votată de toți senatorii PSD și ALDE, în timp ce reprezentanții PNL AU VOTAT ÎMPOTRIVĂ.
Proiectul de lege a fost votat de Senat cu 66 de voturi pentru, 18 voturi împotrivă și 5 abțineri. Toate voturile favorabile au venit de la senatorii PSD și ALDE. Fac această precizare ca oamenii să știe care este adevărul, astfel încât să nu-i mai vedem pe cei de la PNL că vin în campania electorală și deplâng soarta pensionarilor pentru a le obține votul”, a subliniat senatorul PSD.
Proiectul de lege votat de Senat va intra în vigoare dacă va fi adoptat și de Camera Deputaților, care are rol decizional în acest caz, și dacă va fi promulgat de Președintele României. În cazul în care acesta va refuza promulgarea, proiectul va trebui să parcurgă din nou toate etapele parlamentare. Dacă în final va ajunge din nou pe masa Președintelui, acesta va fi obligat să îl promulge, iar legea va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

 

One thought on “Scutirea pensiilor de impozit, susținută de senatorul PSD Doina Federovici, votată de Senat

  1. Justificarea morala e corecta. Dar constrangerile economice si mai si! Un caz in care, desi nu sunt bani, se mai dau! Inca 15800 voturi pentru PSD+ALDE, scop atins!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *