Organizarea Festivalului Verii, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni în Centrul Vechi, se află pe ultima sută de metri. Potrivit viceprimarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, manifestările vor începe joi, cu un spectacol susținut de artiști locali, urmat de un program karaoke.
Vineri, 9 septembrie, manifestările vor începe la ora 18.00, cu un program susținut de Ansamblul Stejărelul. Va urma un spectacol susținut de Fanfara Stejărelul, după care va urca pe scenă Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava.
Ziua de vineri se va încheia cu un concert Ligia&Band, care va începe în jurul orei 22.15.
Sâmbătă, 10 septembrie, manifestările vor începe tot la ora 18.00 cu un spectacol oferite de trupe și artiști locali. Va urma un concert susținut de Filarmonica Botoșani. iar la ora 20.30 va urca pe scenă Daggu Project. Manifestările se vor încheia cu un spectacol susținut de Emil Lassarea& Katlyn.
Duminică, 11 septembrie, manifestările vor începe cu un program susținut de trupe și artiști locali, după care va urma un concert susținut de Filarmonica Botoșani. Va urma un program susținut de artiști locali și naționali, după care festivalul se va încheia cu un concert susținut de Matteo.
”Toate costurile sunt suportate de organizatorul nostru. Municipalitatea nu contribuie cu niciun ban la organizarea acestui eveniment. În ceilalți ani am avut colaborări inclusiv cu Consiliul Județean, iar sumele au fost mai consistente, acesta a fost și motivul pentru care și spectacolul a avut altă anvergură”, a declarat Cosmin Andrei.
PROGRAMUL E SUPER !!!! de ce va justificati atata?? Decat un smecher si diletant ca smly sau smecheria marutz-anddrrr mai bine ceva transparent fara spaggga !!!!!!!!!!