Un om de afaceri a recurs la metode neortodoxe pentru a face rost de bani. A ajuns să şantajeze mama unui angajat că îi va trimite fiul la puşcărie, dacă nu îi dă 50.000 de lei.
Totul a început după ce a început după ce fiul Silvicăi E., ce lucra ca gestionar, i-a spus femeii că patronul l-a scos cu o lipsă în gestiune de 24.577 de lei, însă el nu a luat nici un ban din firmă. Patronul, Aurel G. ştia că angajatul său a primit o condamnare pentru înşelăciune şi era în termenul de încercare.
Aşa că a contactat femeia şi i-a spus că dacă nu vrea ca fiul ei să ajungă la puşcărie să semneze un contract de împrumut de 50.000 de lei, ea trebuind să garanteze cu casa şi terenul pe care îl avea.
Culmea este că prima rată a aşa zisului împrumut era la trei zile de la data semnării contractului. Silvica E a suferit un şoc după încheierea actului încât a ajuns să fie internată la Psihiatrie.
Femeia disperată a deschis o acţiune în instanţă prin care a solicitat anularea actului de împrumut, iar judecătorii i-au dat dreptate.