Concursul de reportaje video “Botoșani, orașul meu drag”, parte a proiectului “Atelierele BUZZ-jurnalism pentru copii și adolescenți III”, a luat sfârșit. Festivitatea de premiere a copiilor și adolescenților participanți la concurs a avut loc duminică, începând cu ora 16.00, la Hotel Rapsodia.
Niciunul dintre participanți nu a știut rezultatele evaluării lucrărilor realizate de ei așa că suspansul și emoția au fost extrem de mari.
Premiile s-au acordat pe secțiuni și categorii de vârstă și, dincolo de acestea, au mai fost decernate și câteva premii speciale. Astfel, premii speciale au primit:
Ilona Dănilă pentru alegerea celui mai bun personaj de poveste, Ana Iftodeanu a obținut premiul Best Story pentru al doilea consecutiv, Karina Todireanu și Lucia Luca au primit premiul pentru realizarea unui standup tv, iar cei care au participat prima dată la concursul de reportaje au primit premii de debut.
Centrul Europe Direct Botoșani prin domnul Radu Căjvăneanu, colaborator apropiat al ziarului Buzz, a acordat, ca în anii trecuți, patru premii speciale pentru reportajele care au reflectat temele de interes ale Comisiei Europene., respectiv “Joburi estivale râvnite de adolescenți”, “Potențialul turistic al județului Botoșani”, “Drepturile copilului în Europa” și “Meserii uitate în Botoșani”.
La secțiunea Presă scrisă, nou introdusă în concurs, au câștigat, la categoria de vârstă 9-11 ani, Raissa Pătrar Botușan, iar la categoria 12-16 ani, Ilona Dănilă. Cele două au primit câte un trofeu și diplome pentru realizarea celor mai bune materiale scrise.
La secțiunea Reportaj video Buzz-junior, premiile au fost următoarele:
Mențiuni: Ilinca Oroșanu, Iustina Babiuc, Simina Luca
Locul III: Ilinca Pușcașu, Melisa Boldea, Maria Aniței
Locul II: Mario Galan
Locul I: Raissa Pătrar –Botușan
La secțiunea Reportaj video Buzz, fondul de premiere stabilit prin proiectul susținut de Consiliul Local și Primăria Botoșani a fost suplimentat grație primarului Cătălin Flutur. Astfel, toți participanții au primit mențiuni și premii cu valoare financiară.
Mențiunea VI: Subiectul “Ia, tradiție sau (și) modă” (Adelina Vieru, Andreia Fatima Goz)
Mențiunea V: Subiectul: “Pericolul DEEE” (Paula Ifrim, Anca Biciușcă)
Mențiunea IV: Subiectul: “Viață trăită în pasiune” (Ilona Dănilă, Theona Adomnoaei)
Mențiunea III: Subiectul “Joburi estivale râvnite de adolescenți” (Karina Todireanu, Sabina Țapu)
Mențiunea II: Subiectul “Botoșani, județul geniilor”(Lucia Luca, Amalia Sandu)
Mențiunea I: Subiectul: “Centrul vechi, loc cu personalitate în oraș” (Ana Iftodeanu, Melisa Cazacu)
Locul III: “Potențialul turistic al județului Botoșani” (Alexandra Ciotir, Ilinca Crăciun)
Locul II: “Drepturile copilului în Europa. Identitate furată pe internet” (Mădălina Brumă, Alexandra Vieru)
Locul I: “Meserii uitate în Botoșani” (Denisa Sandu, Bianca Postelnicu)
Reportajele vor putea fi urmărite pe siteul micilor reporteri www.telebuzz.ro.