Mascotele ce întruchipau eroii din desenele preferate ale copiilor au făcut o paradă, sâmbătă după amiază, în cadrul Festivalului Diverstităţii Multiculturale.
Mascotele au făcut poze cu copii pe pietonalul Unirii şi apoi au urcat pe scena amplasată în zona Parcului Mihai Eminescu.
Mickey Mouse, Minnie Mouse, Minion, Pluto, Elsa, Olaf au făcut furori printre cei mici. Acţiunea a fost realizată de grupul Cheia Sol condus de Oana Puşcaşu. De asemenea membrii asociaţiei au urcat pe scenă şi au interpretat mai multe cântece.