Gunoiul din Botoșani nu a fost ridicat. Urban Serv nu are acces la Depozitul de la Stăuceni

gunoiGunoiul din municipiul Botoșani nu a fost ridicat vineri dimineață și asta pentru că firma care administrează Depozitul ecologic de la Stăuceni a cerut societății Urban Serv un avans de aproape 10 miliarde lei vechi pentru depozitarea gunoiul la groapa ecologică.

Cele 10 miliarde lei reprezintă plata în avans pe două luni, în acest cost fiind incluse noile tarife și cota de dezvoltare în cuantum de 74,04 lei pe tonă, care reprezintă o sursă pentru alimentarea fondului de întreținere.

like facebookSuntem în discuţii cu Primăria, Consiliul Local, care trebuie să dea aprobarea de tarife noi, cu cota de dezvoltare inclusă. Joi s-au ridicat deşeurile, dar astăzi (nr. vineri) este o problemă. Aştept să discut cu domnul primar şi cu cei implicaţi să vedem ce decizie se ia. Deocamdată nu ridicăm, poate mai pe sfârşitul programului. Astăzi se face curăţenie, se pun deşeurile care sunt în afara containerelor în saci„, a declarat Simion Drelciuc, directorul Urban Serv Botoșani.

Operatorul de salubritate nu mai poate transporta gunoiul nici la spațiul temporar de stocare a deșeurilor din Botoșani, întrucât cu 1 septembrie acesta nu mai este autorizat.

De asemenea, până la semnarea contractelor cu operatorii zonali de colectare de către ADI Ecoproces Botoşani, operatorii de colectare existenţi au posibilitatea să încheie contracte pentru depozitarea deşeurilor cu operatorul Centrului Integrat de Management al Deşeurilor (CIMD) Stăuceni.

 

One thought on “Gunoiul din Botoșani nu a fost ridicat. Urban Serv nu are acces la Depozitul de la Stăuceni

  1. Ce legatura are sula cu prefectura?? Problema gunoiului de la depozitul interimar Botosani nu are nici o legatura cu ridicarea gunoiului de la punctele de colectare din Botosani. Daca incepind cu 1 septembrie Urban Serv nu mai poate ridica gunoiul, atunci firma cistigatoare trebuie sa execute acest serviciu. In ce lege scrie ca noi trebuie sa platim in avans un serviciu care nu a fost executat?
    Asa ca societatea care a cistigat licitatia sa-si vada de drum si sa ne lase in pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *