Medicii de la Spitalul Județean au semnat noile contracte pentru efectuarea gărzilor suplimentare, însă cei mai mulți doar pe o perioadă de două luni. Reprezentanții Spitalului Județean spun că 162 de contracte cu timp parțial au fost semnate pentru gărzi.
”Toți medicii care efectuau gărzi în cadrul spitalului în această lună, au semnat contractele. Singurii medici care nu au semnat sunt cei care sunt în concediu și cei scutiți de gărzi. Cei mai mulți au semnat pentru două luni, întrucât Ministerul Sănătății a promis că din octombrie va crește tariful pe ora de gardă. În prezent, tariful pe ora de gardă este raportat la salariul din 2009”, a menționat medicul Ștefan Bercea.