Un bebeluș de numai două luni a fost operat de medicii de la Medical Mission, în cea de-a 16 misiune la Botoșani. Fetiţa a fost născută cu bot de iepure complex. A fost supusă intervenției chirurgicale, luni dimineață, iar operația a fost una reușită.
”Fetița o să se recupereze complet și o vom vedea la control în anii următori. Ea va fi controlată și de medicii români. A fost cel mai mic pacient”, a declarat Laura Conde, coordonatorul misiunii.
Medicii americani au realizat zeci de intervenții chirurgicale alături de medicii botoșăneni și au oferit peste 600 de consultații.
Echipa a acordat consultații medicale gratuite pentru copii, dar și pentru adulți. Intervențiile chirurgicale s-au efectuat în sfera ORL, recuperare plastică, ortopedie.