Doi foști șefi ai structurilor MAI s-au contrat în ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică Botoșani. Fostul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Radu Anton, a cerut ca ședințele ATOP să fie pregătite dinainte și ca Regulamentul de organizare și funcționare al ATOP Botoșani să fie adoptat cât mai repede. Acuzele au fost lansate de Radu Anton, după ce în ședință președintele a început să vorbească despre funcționarea acestei structuri fără să prezinte un plan de activitate al noului ATOP la nivel local.
”Ce analizăm, ce discutăm, ce cântărim? Dacă nu adoptăm regulamentul nostru în care să ne stabilim clar nivelul de competență și relaționarea dintre noi, nu am făcut nimic. Dacă noi acum mai discutăm încă dacă situațiile de urgență intră sau nu în competența noastră, dacă comisia 1 se cheamă iar situație de urgență, despre ce urgențe discutăm: psihologice, urgențe de altă natură, medicală sau urgențe de ordine publică. Ședințele să fie bine pregătite, ca să discutăm la concret. Dacă venim fiecare să ne spunem părerea și eu vin să discutăm despre situația bătrânilor cu probleme de reumatism de la Vorona. Nu e în regulă. Dacă nu facem nimic concret revenim la acea eficiență a ceaiului”, a spus Radu Anton.
A intervenit fostul șef al Poliției Rutiere Botoșani, Dumitru Zmău, membru în ATOP, care a spus că este împotriva unei planificări teoretice a activității ATOP.
”Facem la începutul mandatului nostru o planificare că vom merge la Rădăuți Prut. Dacă la Rădăuți-Prut lucrurile merg bine, iar în altă parte a județului se naște o situație operativă pentru poliție mai negativă, omoruri furturi mai dese, nu mai poți merge acolo. Noi, cei din fostul ATOP, ne-am deplasat acolo unde a trebuit. Avem planul strategic și din planul strategic, care este întocmit la nivelul județului lunii decembrie, mai veneam noi cu ceva suplimentar și ăla este ABC-ul activității pe care îl desfășurăm într-un an. Dacă vreți să mai faceți încă un regulament specific pentru Botoșani… Poate domnul colonel nu știe”, i-a spus Zmău lui Anton.
Fostul șef al ISU Botoșani i-a răspus lui Zmău că nu a fost atent la declarația sa.
”Vă rog să nu faceți aprecieri gratuite”, i-a mai spus Anton lui Zmău, însă fostul șef de la Rutieră i-a replicat: ”Hai, nu mă zăpăci de cap!”.
Radu Anton a cerut ca în ședințe să fie prezentate faptele produse în județul Botoșani și cum pot fi acestea sprijinite și nicidecum să i se spună ce este ATOP-ul.
”Să nu ne contrăm, din respect pentru dvs. și pentru structura pentru care suntem aici. Nu trebuie să facem un grafic unde ne deplasăm, ci să facem un grafic cum să stopăm acele categorii de infracțiune specifice Botoșaniului. Altfel venim și facem filozofie, eu nu am nicio problemă. Ne gândim cum influențează crescutul cartofului siguranța cetățeanului”, a continuat Anton.
Lasati-l pe Buhaianu sef, ca el e specialist in trafic de influenta la firma lui de transport si la inspectoratul scolar judetean. Cu Mihaela hunca coruptia e-n floare.