Antrenorul ASA Târgu Mureș, Dan Alexa, a criticat după meciul cu FC Botoșani, pierdut cu scorul de 4-2, arbitrajul centralului George Rădulescu. El susține că echipa sa a fost privată de un cartonaș roșu pe care fundașul botoșănean Dimitrov trebuia să îl ia când echipa sa conducea cu 2-0, dar și de un penalty pentru formația sa la scorul de 3-2.
„Arbitraj prost, chiar foarte prost. M-am obișnuit cu arbitrajul domnului Rădulescu. Supărarea mea este că am luat gol într-un moment în care controlam jocul”, a spus Alexa.