Un bărbat a ajuns după gratii în urma unei aventuri cu alcool la volan. Vasile Dan Hânceanu, de 43 de ani, a fost prins de poliţişti în timp ce conducea un autoturism Peugeot. După ce a suflat în etilotest a rezultat o concentraţie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Condus la spital a rezultat o alcoolemie de 2,00 gr la mie, însă a început să facă scandal şi a jignit agentul care l-a dus şi devenind agresiv. Bărbatul era recidivist, el reproşându-i agentului că i-a mai făcut un dosar penal.
Agentul principal Florin Rotăriţa s-a constituit parte civilă în dosarul ajuns la instanţă şi a cerut daune morale. În faţa judecătorilor şoferul nu a recunoscut că a condus maşina, susţinând doar că l-a jignit pe poliţist, însă după ce a fost provocat.
El încercase să mute o maşină într-o parcare după ce o vecină i-a cerut să elibereze locul concesionat, însă din cauza stării de ebrietate nu a reuşit fiind oprit de agenţii de circulaţie chemaţi de oamenii din zonă ce se temeau că Dan Hâncenu le va izbi maşinile.
Instanţa l-a condamnat pe bărbat la 4 ani de închisoare contopind cele două pedepse, cea cu suspendare din 2010 şi actuala. În total bărbatul are de executat patru ani de închisoare, sentinţa rămânând definitivă după ce Curtea de Apel Suceava i-a respins apelul. Totuşi judecătorii au lăsat nesoluţionată latura civilă, cea în care poliţistul solicita daune.