Un om de afaceri din Botoșani care este anchetat pentru fapte de corupție a semnat un contract în valoare de 1,5 milioane de lei cu Ministerul Justiției. Este vorba de Marcel Bîrsan, administratorul firmei Cornell’s Floor SRL Botoșani, care va construi noul sediu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni.
Acesta a câștigat o licitație organizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani la care au mai participat trei firme. Construcția sediului Parchetului din Săveni a fost estimată la 2,1 milioane de lei, însă firma lui Bîrsan și-a adjudecat lucrarea la 1,49 milioane lei.
Bîrsan este anchetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul în același dosar în care a fost trimis în judecată și fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu.
Potrivit anchetatorilor, Florin Ţurcanu i-a facilitat lui Marcel Bârsan obţinerea unor contracte la primăriile Avrămeni şi Dângeni omului de afaceri şi i-a promis câştigarea unor licitaţii organizate la CJ, în schimbul construirii casei, la Lebăda, pe numele socrului său. Casa a fost construită cu o investiţiei a lui Marcel Bârsan de peste 270.000 de lei.
Marcel Bîrsan a încheiat un acord de recunoaştere cu procurorii recunoscând că a cumpărat influenţa de la Florin Ţurcanu. În baza acordului se prevede o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, însă prima instanţă a respins înţelegerea cu procurorii motivând că îi afectează prezumţia de nevinovăţie a fostului şef al judeţului.
Potrivit datelor publicate pe Ministerul Finanţelor Publice, firma de construcţii Cornell’s Floor SRL a înregistrat anul trecut afaceri de 51.608.795 de lei cu un profit de 3.853.268 profit.
Omul de afaceri a avut 185 de salariaţi, iar multe dintre contracte au fost cu instituţii ale statului.
Probabil face lucru bine facut nu ca altii care tot sunt intorsi inapoi .
Puțini oameni de afaceri din Botosani care nu sunt cercetați pentru corupție.