În anii comunismului, ziua de 23 august era o sărbătoare naţională. Dincolo de binecunoscutele defilări omagiale şi propagandistice, românii se distrau cum puteau, sub atenta supraveghere a securiştilor însă, scrie ziarul Adevarul.
Astăzi, în special pentru românii născuţi după 1990, ziua de 23 august este doar o simplă dată calendaristică. Oamenii muncii care au trăit din plin anii comunismului nu au însă cum să o uite. Era comemorată ziua în care România a întors armele împotriva ”hoardelor hitleriste” şi a făcut primii paşi pe ”drumul glorios” al socialismului. Totodată 23 august era şi un bun prilej de glorificare a ”conducătorului mult iubit”, Nicolae Ceauşescu şi a partidului unic.
Timp de aproape 40 de ani, românii au sărbătorit 23 august defilând, mimând fericirea şi bucurându-se de două beri şi trei mici sub atenta supraveghere a comuniştilor. Dincolo de lucrurile bine cunoscute, parade, sloganuri şi articole propagandistice, sărbătoarea de 23 august are partea sa de istorie a mentalităţilor şi o coloratură tragico-comică aparte. Liderii sindicali,foştii jurnalişti sau pur şi simplu oamenii simpli din uzinele botoşănene îşi aduc aminte de multe ori cu zâmbetul pe buze cum era petrecută, în popor, ziua de 23 august, stând în picioare, bând bere cu porţia sau pur şi simplu furând din fabrici.
Super-producţia de 23 august în cârca muncitorilor
Teoretic pe 23 august, oamenii muncii erau liberi, fiind sărbătoare naţională. Practic, pentru o zi parţial liberă, oamenii munceau sporit. Traian Apetrei, fost jurnalist, îşi aduce aminte că, pentru a-i impresiona pe şefii partidului de la centru, uzinele trebuiau să-şi sporească producţia. Mai precis, trebuiau ca la 23 august să fie stabilite noi recorduri de producţie. Era o sărbătoare pentru care în uzine se muncea pe rupte.
”Începea cu multă vreme înainte şi era sărbătorită prin muncă. Toate colectivele muncitoreşti sau întreprinderile se angajau ca în cinstea zilei de 23 august să dea producţii peste plan, atâtea textile, cămăşi, şuruburi, maşini agricole, sticlărie la Dorohoi şi altele asemenea. Era un motiv de a spori producţia”, precizează Traian Apetri. Mai mult decât atât, maşina de propagandă se punea în mişcare, iar intelectualii trebuiau să scornească şi să pună la punct programe artistice elaborate. Efortul din fabrici sau în general de la locul de muncă era dublat de repetiţii interminabile după program pentru pregătirea evenimentului. ”Era apoi pregătirea în latură culturală, toate destul de bine îmbibate cu ideologia regimului în care se pregăteau formaţii artistice, se pregătea defilarea de la 23 august cu o concepţie întreagă”, adaugă Apetrei.
Ziua liberă, petrecută la defilare
Urma apoi ziua de 23 august. Liberă prin lege, dar obligatorie la defilare. Muncitorii erau obligaţi să se prezinte la evenimentele bombastice organizate în cinstea evenimentului şi a partidului. Erau ridicate tribune pentru activităţile artistice sau discursurile propagandistice. ”Oamenii se îmbrăcau fie în costume populare, fie în uniforme de rezervişti, fie în salopetele de la muncă. Erau cele păstrate special pentru eveniment, nu alea din fabrică. Trebuia să fie scos ca din cutie. Primeai şi căşti noi”, spune Marcel Popa, fost angajat la IMAIA.
De la 6 dimineaţa, erau puse lucrurile în ordine. Erau scutiţi doar cei care munceau în schimbul de noapte. ”Vrei, nu vrei, era obligatoriu să te prezinţi la defilare. Am lucrat într-o întreprindere mare, Uzinele Textile Moldova, cu 10.000 de angajaţi. Toţi trebuiau să se prezinte la defilare conform unui plan bine stabilit, cu pancarte, cu tot ce trebuie. În loc să stea acasă să se odihnească, era un stres în plus”, spune Vasile Chiru, fost angajat al Uzinelor Textile Moldova şi lider sindical.
Securiştii cu ochii în patru
Întreaga manifestare era atent supravegheată de securişti îmbrăcaţi în civil, spune liderul sindical Vasile Chiru. Nu-şi permitea nimeni nicio greşeală fără a fi raportat. ”Erau oameni ai partidului, oameni de la Securitate care supravegheau totul. Nu aveau voie să te abaţi, că erai luat la ochi. Mai înjurau oamenii, dar aşa, mai în batistă”, spune Chiru. Totodată controlul asupra evenimentului era deplin. „Era un control foarte riguros a ceea ce face românul. Nu i se lăsa omului timp să se gândescă la alternative sau la altceva. Totul era atent planificat. De fapt totul era organizat cu luni înainte”, adaugă Traian Apetrei.
Mici şi bere cu porţia
La Botoşani, după defilare, urma un rest de zi liberă. Opţiunile erau una singură, te puteai distra la grătar la pădure. Erau două locaţii pădurea Rediu şi pădurea Baisa, unde se făceau cârnaţi şi mici la grătar şi se bea bere. Totul se dădea însă cu porţia. ”Apoi urma o sărbătoare generală cu mici şi bere. Era o bucurie generală, că altceva nu era. Berea se dădea la porţie. Doar două beri şi atât. Erau cozi la bere“, spune Apetrei. Practic fiecare primea câte trei mici şi două beri, eventual şi alte preparate la grătar, dar limitat. Mulţi oameni aduceau băutură de acasă, pe sub mână. ”Berea era aşa, de plăcere. Se aducea vin în pături şi ceva mâncare pitită. Lumea se distra, că nu era altă alternativă. Grătarul era tradiţie de 23 august. Ne-a rămas în sânge şi acuma mergem”, spune Ghiţă Pălimaru, un muncitor din perioada comunistă.
Se fura pe capete
Cei mai ”descurcăreţi”, spune Vasile Chiru, profitau de întregul eveniment pentru a fura din fabrici. Mai precis ştiind că miliţia şi Securitatea era concentrată pe defilarea şi distracţia de la pădure, furau pe capete, echipamente, materii prime şi ce le cădea în mână. „Pentru unii era distracţie, pentru alţii era un consum, dar erau şi cei pentru care 23 august era o modalitate de a mai lua câte ceva din fabrică pentru că nu erau controlaţi în perioada aceea. Uneori se fura pe rupte”, spune Vasile Chiru.
Sursa: Adevarul
