Zeci de absolvenți ai școlilor sanitare fac muncă voluntară la Spitalul Judeţean. Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, 40 de asistenți au încheiate contracte de voluntariat pe o perioadă de șase luni cu unitatea spitalicească și lucrează cot la cot cu angajații spitalului. Ei vor să capete experienţa necesară, dar să obțină mai uşor și un loc de muncă.
”Aceștia participă la activitățile zilnice din cadrul secției, sub supravegherea asistenților de salon. Inițial când vin în spital fac activități care nu implică partea de acordare a actului medical, ci mai mult partea de administrare, transportul probelor, însă în momentul în care capătă experiență, sub supravegherea asistenților, încep să facă și alte manevre. Avantajul este constituit de experiența achiziționată în momentul practicii din spital”, a declarat medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.
Chiar dacă fac voluntariat în spital, aceștia nu au prioritate la ocuparea posturilor scoase la concurs de Spitalul Județean.