Medicii americani, în a 16-a misiune la Botoșani

medici americani medical missionEchipa de medici americani Medical Missions își începe activitatea duminică, 28 august, la Spitalul Județean. Medicii vor efectua  controale  medicale  și  intervenții  chirurgicale   gratuite,  în  colaborare  cu  medicii români din sfera ORL, chirurgie plastică şi reparatorie. De asemenea, se vor face intervenţii ortopedice.

like facebookMedicii americani de la Medical Missions vor reveni în Botoşani pentru a 16-a oară, pentru a colabora cu specialiştii români în consultaţii şi intervenţii chirurgicale gratuite. Până la această dată s-au înscris doar 26 de pacienți pe liste.

Echipa va acorda consultații medicale gratuie pentru copii, dar și pentru adulți. Intervențiile chirurgicale se vor efectua în sfera ORL, recuperare plastică, ortopedie. Consultațiile vor fi efectuate în cadrul Ambulatoriului de la Pediatrie”, a declarat medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

În total vor fi 30 de voluntari, din care trei vor fi medici. Misiunea se va desfășura pe parcursul a cinci zile.

Persoanele interesate se pot înscrie la nr. de telefon 0231582290, interior 128 sau la fișierul Spitalului de Copii.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *