Situație disperată la un cunoscut liceu din municipiul Botoșani. Cadrele didactice de la Liceul Tehnologic ”Elie Radu” au adresat un memoriu primarului Cătălin Flutur și consilierilor locali prin care solicită sprijin pentru salvarea unității de învățământ.
Concret, 43 de angajați ai liceului, dintre care 24 sunt cadre didactice, cer municipalității posibilitatea arondării unei unități de învățământ la liceu din cauza impasului în care se află.
Condițiile improprii în care funcționează unitatea din cauza lucrărilor începute și neterminate la campusul școlar, dar și scăderea populației școlare au făcut ca în ultimii ani Liceul ”Elie Radu” să nu își realizeze planul de școlarizare.
Din acest motiv, la nivelul școlii au avut loc și restrângeri de activitate iar acest lucru a avut o influență negativă asupra numelui școlii, se precizează în memoriu.
Unitatea de învățământ dispune de 16 săli de clasă, laboratoare de specialitate, patru ateliere și trei cabinete de specialitate, sala de sport, cantină, internat.
”Vă rugăm să luați în considerare posibilitatea arondării unei unități de învățământ la unitatea noastră școlară, ținând cont că putem funcționa cu o capacitate de peste 1000 de elevi și că, în anii din urmă, am reprezentat cel mai mare centru bugetar din municipiu. Acest demers a fost generat de dorința stringentă de a repune liceul nostru pe un loc onorabil ocupat în trecut în rețeaua școlară a județului, pentru a nu pierde un domeniu atât de căutat pe piața muncii și de care comunitatea locală are nevoie”, se mai arată în memoriu.