Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii ”Mihai Eminescu” organizează în perioada 17-27 august, Atelierul de meșteșuguri tradiționale, ediţia a VI-a.
Proiectul are formatul unui atelier şcoală, în care copii de diferite vârste sunt initiaţi în tainele unor tehnici de lucru şi materiale specifice artelor tradiţionale.
Expoziţia cu vânzare a specialiştilor invitaţi la atelier va fi deschisă joi, 18 august, începând cu ora 13:00, în Sala de expoziţii temporare Horia Bernea. Expoziţia poate fi vizitată în perioada desfășurării atelierului în intervalul orar 10:00-17:00, iar atelierele pe secțiuni pot fi vizitate între orele 9:00-12:00 și 15:00-18:00.
Atelierul de meșteșuguri se va închide vineri, 26 august, ora 13:00, cu Târgul ucenicilor.
Invitaţi: Angela Paveliuc Olariu – prof. dr. etnograf (Iași), Nițu Laurențiu – sculptură în lemn şi împletituri din sfoară (Călăraşi), Virgil Moldovan – sculptură în lemn (Mănăstirea Humorului), Gheorghe Stanciu – pictură pe sticlă (Botoşani), Ștefan Groza – sculptură în lemn (Baia Mare), Ștefania Rus Groza – pictură (Baia Mare), Klara Jurje Turoczi – ceramică şi icoane pe sticlă (Baia Mare).