FOTO Accident grav. O familie din Botoșani, care se întorcea din Germania, a ajuns la spital

accident-dumbraveni3O familie in Botoșani a ajuns la spital, în urma unui grav accident de circulație petrecut, duminică dimineață, în localitatea Dumbrăveni.  Aceasta se întorcea din Germania, iar la câțiva kilometri de casă, soferul a adormit la volan. Mașina a părăsit partea carosabilă ricoșând într-un șanț și un cap de pod.

like facebook

Petre Mînăstireanu, de 41 de ani, din comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, a condus autoturismul marca Opel Sintra, înmatriculat în Germania pe D.N. 29, în interiorul localităţii Dumbrăveni. La un moment dat, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, pătrunzând pe sensul opus şi ulterior intrând în impact frontal cu un podeţ de beton.

Atât șoferul, cât și cei trei pasageri, Dorina Miovanu, de 36 de ani, din comuna Vlădeni, județul Botoșani, Ion Dragoş, de 37 de ani, din municipiul Botoșani, și Florin Nicoară, au fost răniți.

„Pompierii militari de la Detașamentul Suceava au intervenit rapid pentru extragerea șoferului din autoturism. Persoanele implicate in accident au fost preluate de ambulanțe și transportate la UPU Suceava”, susține purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată.

accident-dumbraveni5

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *