În perioada 12 – 15 august, zilnic, se vor afla la datorie 130 de poliţişti, astfel încât botoşănenii să se bucure în linişte şi siguranţă de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
În total, în acest week-end prelungit, vor acţiona peste 500 de poliţişti, de la ordine publică şi rutieră, precum și de la structurile de acţiuni speciale, investigarea criminalităţii economice sau investigaţii criminale.
Poliţiştii vor acţiona cu 300 de autospeciale pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare.
Vor fi organizate în această perioadă, 342 de patrule de siguranţă publică, dintre care 83 pedestre şi 259 auto.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri vor acţiona pe 8 tronsoane de drumuri naţionale, utilizând în medie, zilnic, 10 aparate radar.