În perioada 1-7 august, la Eforie Sud, a avut loc “Stagiul Tehnic National la Taekwondo W.T.F.”, aflat la a XIII a editie , organizat de către Federaţia Română de Taekwondo W.T.F.
Intreaga activitate a beneficiat de un inalt nivel de experienta si expertiza internationala, asigurat prin
prezenta Maestrilor Internationali Georg Streif (Germania) si Kristijan Kovacic (Slovenia) cat si a presedintelui federatiei, Maestru International Constantin Apostol, care impreuna cu ceilalti doi, au reusit sa aduca evenimentului, un inalt standard metodologic si tehnico-tactic, in care au fost omniprezente complexitatea, eficienta, precizia si varietatea de mijloace si optiuni conform standardelor internationale.
La aceasta editie au participat peste 250 de tehnicieni, antrenori, instructori, arbitri si sportivi de la 36 de cluburi de profil din tara.
Judetul Botosani a fost reprezentat de cel mai titrat club de taekwondo W.T.F., C.S. Real Taekwondo Team, cu un număr de 30 de participanti (antrenori, instructori, tehnicieni si sportivi).
„Mulțumesc sportivilor și tehnicienilor din cadrul clubului pentru prestația avută pe tot parcursul desfașurării acestui seminar. Au fost antrenamente destul de complexe dar si foarte plăcute în același timp, iar la finele seminarului toți participanții au plecat foarte încântați. Felicitări părinților pentru susținere și nu în ultimul rând felicitări celor ce au obtinut rezultate foarte bune la examenele de grad : Ivanov Stefan- centura neagra 1 Poom, Chiaburu Gabriel, Chiaburu David si Radis Andy Eduard –centura rosie cu tresa neagra . Sportivii Chiaburu Gabriel, Chiaburu David și Țăruș Mihaela Iuliana sunt selectați în Lotul Național de Cadeți pentru a participa la CAMPIONATUL EUROPEAN DE CADEȚI ce va avea loc in Municipiul București în perioada 8-11 septembrie 2016”, susţine preşedintele clubului, Nicolae Pasniciuc.