Foarte mulți primari din Botoșani pot fi oricând incluși în topul celor mai bogați oameni din județ. Cu zeci sau sute de hectare de terenuri, cu case și apartamente pe numele lor, dar și cu mașini scumpe, cumpărate în special în timpul mandatelor, primarii par să fie oamenii lipsiți de grija zilei de mâine.
Cel mai bogat primar din județ este cel din comuna Rădăuți Prut, Viorel Nichiteanu, care deține, alături de soția sa, Viorica, și fiul său Tiberiu, 300 de hectare de teren agricol în comună, dar și o casă de 350 mp. Deși acesta are mai multe mașini de lux, acesta nu sunt trecute în declarația de avere, ele fiind înscrise pe firma Nicvitib SRL. În 2015, Nichiteanu a avut venituri din dividende de la firma Nicvitib de 606.000 lei, din arenda terenurilor de 120.000 de lei, la care s-au adăugat veniturile din salarii de 34.122. Soția a avut venituri de 20.618 lei de la Primăria Rădăuți Prut, plus 11.010 din arendă. Și fiul primarului a încasat 100.018 lei din arendă, 40.018 din dividente și 17.488 lei din salarii.
Pe locul al doilea se află primarul de Cristinești, Marinel Stredie, care deține, în nume propriu, nu mai puțin de 248,23 hectare de teren. Stredie, care are și un proces pe rol cu Agenția Națională de Integritate, mai are pe numele său o casă de 496 mp și un autoturism VW Golf, fabricat în 2014. În 2015, el a avut venituri de 34.118 lei din funcția de primar, iar soția sa 11.600 de lei de la societatea Agromec SA Dragalina, pe care o deține, și 35.420 de lei de la Stredie Daniela Întreprindere Individuală.
Pe locul al treilea al clasamentului se află primarul comunei Concești, Costel Nazare, care deține, personal, 157 de hectare de teren în zonă, dar și două case, două apartamente, dintre care unul la Botoșani și unul la Suceava, două spații comerciale, dar și depozite bancare de 87.200 de lei. El a avut, anul trecut, venituri de 32.000 de lei de la Primărie, la care se adaugă 30.000 de lei in subvenții pe teren. Soția sa a câștigat 230.000 de lei din salarii, din subvenții și din vânzarea de produse agricole.
Pe poziția a patra în topul primarilor bogați se află Aneta Gireadă de la Mihai Eminescu. Soția deputatului Verginel Gireadă are, în coproprietate cu acesta, 95,6 hectare de teren, dintre care 41,8 hectare dintr-o donație făcută în 2015, o casă la Mihai Eminescu, dar și un apartament în Botoșani. Aneta Gireadă mai are bijuterii de 10.000 de euro, active financiare de 275.000 de euro (plasate la Company SRL), un autoturism Audi A8 și un Hyundai. De asemenea, în declarația de avere mai sunt trecute un tractor și două utilaje agricole. Primărița din Ipotești are venituri de 34.122 lei de la Primărie, iar deputatul 59.400 de lei de la Parlament și 295.000 de lei din exploatarea fermei agricole pe care o dețin.
Și noul primar al comunei Manoleasa, Cristinel Aroșculesei, stă bine la proprietăți imobiliare, el fiind un cunoscut fermier din zonă. El are nu mai puțin de 90 de hectare de teren, dar și un depozit de 50.000 de lei la bancă. În 2015, acesta a avut venituri de 46.272 lei din funcția de administrator al firmei Agrotehnicași 40.000 de lei din subvenții. Soția acestuia, Liliana, a câștigat de la Primăria Manoleasa, une este angajată, 26.784 lei.
Top șase primari este completat de șeful administrației locale din Coțușca, Dan Vezeteu, care are în proprietate 83,2 hectare de teren, o casă de 150 de metri pătrați la Nichiteni, un apartament în Botoșani, dar și un VW Phaeton și o Dacia. În 2015, el a avut venituri de 34.122 de lei de la Primărie și 30.142 lei din arendarea terenurilor. Soția sa, Daniela, a avut venituri de 17.485 de lei din salarii. Cei doi au mai încasat, fiecare, dividente de câte 21.000 de lei.
Si mai da-ti-le si pensie speciala!