Primar, despre proiectele europene: Mergem cu dulapul de hârtii și tot venim în ceață. Este un chin

dan nechifor reprezentanti iasi fonduri europenePrimarii din județul Botoșani acuză birocraţia ce însoţeşte realizarea, depunerea şi implementarea proiectelor europene. Primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelariu, a declarat, miercuri, la o întâlnire avută la Prefectură cu specialiști în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, că este nevoit să întocmească maldăre de documente în speranța obținerii de fonduri europene și a criticat faptul că acele ghiduri de finanțare nu sunt explicite.

like facebookPrimarul de Pomârla a spus că a întâmpinat greutăți în depunerea unui proiect ce viza realizarea unui drum.

primari la prefecturaUn fel era înțeles ghidul, alte răspunsuri am primit. Total contrarii. Pentru noi este foarte greu să investim niște bani în studiile de teren și toate celelalte ca să ne trezim că nu avem nicio șansă din cauza punctajului. Trebuie să spunem colegilor noi că nu este chiar așa cum pare, că stă o căruță de bani la dispoziția noastră și nu vrem să-i luăm. Este un examen mai greu ca la drept. Cine face ghidurile astea, le face ca la dușmani. Limba română are multe înțelesuri în proiectele europene. Ar trebuie să fie clare, luate exemplele Italiei și a altor țări, unde te duci cu câteva foi. La noi mergem cu dulapul, cu mașina și tot venim în ceață. Este un chin. Nu știu cine le face, cine le gândește”, a spus Chelariu.

La întâlnirea cu primarii au participat reprezentanții Centrului regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 1 Nord-Est Iași, dar și prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *