Bărbatul care în urmă cu două luni a înjunghiat un poliţist din Botoşani a cerut să iasă de după gratii. Mugurel Constantin Gînga, în vârstă de 39 de ani, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”, a solicitat judecătorilor înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu.
Atât magistraţii Tribunalului Botoşani, cât şi cei ai Curţii de Apel Suceava au respins cererea. Decizia de luni a instanţei sucevene este definitivă.
Gînga este acuzat că, în noaptea de 14 spre 15 iunie 2016, în jurul orelor 24.00, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Eminescu, în faţa restaurantului „La Dolce Vita”, l-a lovit pe agentul de poliţie Dorin Rusz cu un cuţit, „cauzându-i-se o plagă perforantă pleuropulmonară dreapta, pentru vindecarea căreia sunt necesare 30-35 zile îngrijiri medicale şi care i-a pus în primejdie viaţa”.