Un băieţel de 4 ani din satul Gârbeşti, comuna Todireni, s-a jucat cu chibriturile în apropierea depozitului de furaje din gospodăria părinţilor, incendiindu-l. S-a întâmplat sâmbătă dimineaţă, când
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului, puţin după ora 08.00.
La faţa locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, existând pericolul ca flăcările să se extindă la clădirile din apropiere.
Incendiul a fost stins în mai puţin de o oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de cca. 40.000 de lei.
Flăcările au distrus zece tone de furaje, valoarea pagubelor fiind estimată la cca. 1.200 de lei.
I.S.U. Botoşani recomandă locuitorilor judeţului să-şi supravegheze copiii în permanenţă şi să nu lase la îndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete).