O firmă din Braşov a intrat într-un scandal după ce a montat aparate de jocuri de noroc într-un bar din satul Costeşti, comuna Răchiţi. Administratorul barului ce are în custodie aparatele le-a închis după ce mai mulţi jucători s-au plâns că aparatele le-au modificat pariurile.
Spre exemplu Andrei A. spune că a pariat de trei ori culoarea roşie, iar a patra oară când a apasat aceeaşi culoare i-a apărut culoarea neagră ca selectată şi a pierdut toţi banii.
Al patrulea pariu i-ar fi dublat cele 40.000 de puncte şi i-ar fi adus un câştig în bani de 800 de lei. La fel a păţit şi un alt jucător din localitate, iar acum aceştia îşi cer banii înapoi.
„Acum eu ce fac, plătesc banii pentru că aparatele sunt măsluite? Nu mi se pare normal. Ar trebui să răspundă firma care le deţine. Le-am închis să nu se mai întâmple aşa ceva. Voi cere autorităţilor o verificare amănunţită”, a declarat Dragoş Apetre, administratorul barului.
Reprezentanţii firmei din Braşov au venit la faţa locului, însă au refuzat să despăgubească clienţii propunând ca singura soluţie ridicarea aparatelor din local.
Culmea este că pe regulamentul afişat de firmă pe aparatele de joc se menţionează că jucătorul are drept partener de joc calculator şi are şanse de câştig de cel puţin 92%.