Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă pentru mai multe județe ale țării, printre care și Botoșano.
Potrivit meteorologilor, de luni, ora 16.00, până marți, ora 18.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în sud-vestul, nord-vestul şi, parţial, centrul ţării, iar din a doua parte a nopţii îndeosebi în centru, nord şi nord-est, precum şi la munte.
Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, averse şi pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 de litri pe metru pătrat şi punctiform 30 – 40 de litri pe metru pătrat.