Avalanșă de solicitări la biletele de tratament. Pensionarii botoșăneni, nemulțumiți

dan nechifor pensionariPeste 5300 de cereri sunt depuse la Casa Județeană de Pensii pentru acordarea biletelor de tratament balnear, atât din partea pensionarilor, cât și din partea salariaților. Potrivit reprezentanților Casei Județene de Pensii, până la data de 18 iulie au fost date 1.667 de bilete.

like facebookPensionarii botoșăneni, prezenți vineri la întâlnirea cu prefectul Dan Nechifor, s-au declarat nemulțumiți de numărul mic de bilete pus la dispoziție de CJP, dar și de modul de repartizare a acestora. Maria Paraschiv, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, a cerut ca perioada de ședere la tratament să fie mai mică de 18 zile, astfel încât să beneficieze de bilete cât mai mulți pensionari.

Sunt persoane care depun cereri din ianuarie, iar în cursul anului nu merg la tratament. Sunt pensionari cu diferite afecțiuni care trebuie să meargă și de două ori pe an la tratament. Mai există un ordin al Casei Naționale de Pensii în care este precizat că un pensionar are dreptul să meargă din doi în doi ani în stațiune, iar asta îi nemulțumește”, a spus Maria Paraschiv.

De partea cealaltă, directorul CJP, Marius Budăi, susține că solicitările cele mai multe la biletele de tratament sunt pentru lunile iulie și august, iar în această perioadă nu pot fi satisfăcute toate cererile.

Solicităm suplimentări și reușim în mare parte să rezolvăm solicitările. Ne este foarte greu în perioada iulie-august, când și salariații și pensionarii solicită mult mai multe bilete decât în celelalte luni ale anului. Dacă nu s-ar înghesuit toți pe iulie și august, vă garantez că ar încăpea toți. Avem bilete nevândute în februarie, martie și aprilie, pentru că sunt persoane care nu vor”, a menționat Marius Budăi, director CJP Botoșani.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *