Ambulanțe insuficiente la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani. Un control efectuat de Instituția Prefectului la SJA Botoșani a scos la iveală că personalul este asigurat doar în proporție de 89% din necesar, iar gradul de asigurare al ambulanțelor este de 67%.
Controlul a fost efectuat în perioada 1-4 iulie.
”Am vrut să verific aspectele referitoare la capacitatea de răspuns al Serviciului Județean de Ambulanță în ceea ce privește planul roșu în caz de accidente. Din 35 de ambulanțe 27 sunt operaționale, iar opt în rezerva operativă. Conform normativelor, unitatea ar trebui să dispună de 52 de ambulanțe. În ceea ce privește personalul procentul de asigurare este 89%, char dacă în 2015 s-a suplimenta organigrama cu încă cinci funcții operative”, a declarat prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor.
Raportul va fi înaintat Ministerului Sănătății în vederea suplimentării parcului auto și a personalului, pentru că pot exista situații, susține Nechifor, în care să nu se reușească acoperirea chiar în caz de plan roșu.