Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, are unele îndoieli cu privire la funcționarea în legalitate a unităților de alimentație publică din Botoșani și cere instituțiilor de control ca autorizațiile de funcționare să fie date după consultarea tuturor factorilor. Flutur susține că după tragedia de la Colectiv, patronii de baruri, restaurante sau cluburi nu au mai fost verificați și că ”mulți sunt scăpați din mână”. El spune că Primăria eliberează agenților economici doar acea autorizație de funcționare din punct de vedere fiscal, însă nu poate ști dacă patronii îndeplinesc condițiile de autorizare de la celelalte instituții precum Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Direcția de Sănătate Publică, Agenția de Protecția Mediului sau Direcția Sanitar Veterinară.
”Am avut o discuție cu Inspectoratul de Construcții, pentru că trebuie să ne lămurim până unde avem competențe în ceea ce privește autorizațiile de funcționare a agenților economici. Poate să pară o problemă simplă, dar este o problemă delicată în același timp, pentru că primăria emite o autorizație de funcționare pe care o fâlfâie toți agenții economici, că există o autorizație de funcționare, dar nu este decât o autorizație de funcționare din punct de vedere fiscal. Noi nu suntem cei în măsură să vedem dacă ei îndeplinesc condițiile de mediu, condițiile sanitare, de ISU, mai ales că se invocă foarte mult cazul Colectiv din noiembrie trecut, dar nu s-a ajuns la un numitor comun aici. Agenții economici merg la Registrul comerțului, iau un certificat constatator pe proprie răspundere că ei îndeplinesc toate condițiile, mai unul- două sau trei avize, dar fără a fi controlați în vreun fel de autoritățile care au responsabilitatea inspecțiilor”, a spus Flutur.
Primarul municipiului Botoșani a cerut instituțiilor locale cu rol de control o situație cu autorizațiile de funcționare pe care le-au emis agenților economici.
”Mare parte sunt scăpați din mână. Nu mai există controalele. Ei spun pe proprie răspundere că au doar atâtea locuri, că au circuitele din punct de vedere sanitar sau că au hârtie de la ISU. Există posibilitatea, dacă ferească D-zeu se întâmplă un eveniment, să fim trași la răspundere noi, cei de la Primărie, care nu avem persoane autorizate să spună dacă acele avize sunt corecte sau dacă sunt suficiente. Este bine să suflăm și în iaurt”, a adăugat Flutur.
Primăria poate dispune închiderea, pe o perioadă de 30 de zile, a acestor locații atunci când există reclamații repetate la organele de control sau dacă un agent economic are mai mult de două amenzi primite. Flutur a spus că există mai multe reclamații la adresa acestor agenți economici.
Mai intai rezolvati problemele scolilor care nu au autorizatie de functionare, unde invata sute de elevi!
Mda…E mult mai simplu la licitațiile trucate…10% și gata… Nu necesită atâtea hârtii!