Vezi care este cea mai mare, respectiv cea mai mică indemnizație de creștere a copilului în județul Botoșani!

mama cu copilO mămică din județul Botoșani încasează o sumă colosală pentru creșterea copilului, comparativ cu multe salarii din județ. Aceasta primește, după modificarea legii privind acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, o indemnizație de peste 10.000 lei. Sebastian Tocariu, directorul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială, spune că femeia este salariată, dar realiza și venituri din activități independente iar atunci când i s-a făcut calculul a reieșit o indemnizație lunară de 10.000 lei pe care o va încasa timp de doi ani.

like facebookÎn top conduc alte trei mămici cu indemnizații pentru creșterea copilului între 5000 și 10.000 lei.

Suntem cu indemnizații mici față de alte județe din țară unde există cazuri cu peste 20.000 lei pe lună”, a precizat Tocariu.

La polul opus, 75% dintre mamele din județul Botoșani primesc indemnizația minimă, respectiv 1063 lei. Indemnizaţia lunară se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului, şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată

 

2 thoughts on “Vezi care este cea mai mare, respectiv cea mai mică indemnizație de creștere a copilului în județul Botoșani!

  1. Indemnizații de 10000 lei și 20000 lei pe lună pentru creșterea copilului???? Pensii speciale??? salarii speciale??? Bă, guvernul ăsta este cretin!!! Marea majoritate a oamenilor merg la muncă pe salarii derizorii și alții stau acasă ca pleoșnițele pe banii statului??? Băi tâmpiților, treziți-vă odată!!!!!!!!!!! Culmea nesimțirii și a mârlăniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *