Președintele executiv al organizației municipale a PSD, Mihai Tincu, a făcut un apel la toți liderii județeni ai partidului să reevalueze decizia de înlocuire din funcție a lui Ovidiu Portariuc.
Tincu, care se află în concediu în Elveția, nu a participat la ședința Biroului Permanent Județean al PSD în care s-a decis schimbarea lui Portariuc din funcția de președinte al organizației municipale. El susține că a aflat din presă despre tensiunile din partid și cere conducerii organizației județene să reevalueze situația.
„Am rămas neplăcut surprins de această decizie care apare în preajma campaniei electorale. Totul e făcut probabil cu un calcul politic al unor persoane interesate, dar, indiferent de calculele politice, lucrurile acestea nu fac decât rău partidului într-un moment în care el a depășit o etapă a alegerilor locale cu rezultate bune spre foarte bune”, a spus Tincu.
Liderul social- democrat susține că, pentru pierderea alegerilor pentru funcția de primar, Portariuc și-a asumat eșecul demisionând.
Care lideri judeteni? Hunca si Ciofu se considera lideri? Sau Macalet pus pe lista de mila?