Ministerul Educației a făcut publice, sâmbătă, rezultatele finale la examenul de Bacalaureat. În urma contestațiilor, a mai crescut numărul notelor de 10, însă sunt candidați care s-au ales cu notele micșorate.
De asemenea, în urma contestațiilor există două medii de 10 la Bacalaureat. Este vorba de Andreea Aștefanei, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, care a reușit să ia 10 la limba română după contestații și să aibă, astfel, media 10 la bacalaureat, dar și de Liliana Clim ,de la Colegiul ”Gr.Ghica” Dorohoi, care a obținut nota maximă la română în urma contestației, obținând media 10.
Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean, Mihaela Huncă, promovabilitatea la nivelul județului a crescut de la 73,67% la 74,16%.
Vezi aici rezultatele finale Bac!