Primăria municipiului Botoşani organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a unei funcţii publice de execuţie vacantă de consilier juridic clasa I grad profesional asistent din cadrul Compartimentului Stare Civilă.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 republicată cu modificările şi completările ulterioare, precum şi următoarele condiţii specifice: – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice; – vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 1 an.
Concursul va avea loc la sediul Primăriei municipiului Botoşani din Piaţa Revoluţiei nr. 1, şi va fi alcătuit din două probe: – proba scrisă – 16 august 2016 ora 1000 – interviul – în maximum 5 zile lucrătoare de la susținerea probei scrise. Dosarele de înscriere se pot depune până la data de 5 august 2016, la sediul Primăriei municipiului Botoşani, Piaţa Revoluţiei nr. 1, Camera 1.