Un deținut din Botoşani, bolnav de cancer în fază terminală, eliberat pentru a-şi trăi în libertate ultimele zile de viaţă

inchisoareBolnav în ultimul stadiu, un deţinut din Penitenciarul Botoşani a reuşit să obţină de la magistraţi o „învoire” pentru a-şi trăi în libertate ultimele zile din viaţă. Condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare, dar suferind de o afecţiune incurabilă, I.B. a obţinut săptămâna aceasta întreruperea executării pedepsei pe o durată de trei luni, scrie Libertatea. 

like facebookCondamnat în 2014 pentru agresiune, botoşăneanul a ajuns după gratii, dar a aflat că este bolnav, iar, în baza analizelor medicale care confirmau afecţiunea, el a cerut întreruperea pedepsei, solicitarea fiind admisă atât de Judecătorie, cât şi de Tribunal.

Astfel, săptămâna aceasta, I.B. a fost eliberat din penitenciar, dar va trebui să respecte o serie de obligaţii printre care şi aceea de a se prezenta la unitatea sanitară la care urmează să facă tratamentul.

 Întreruperea executării pedepsei din motive medicale a fost sistată vreme de aproape şapte ani, după un caz celebru. Închis în Penitenciarul Craiova pentru tâlhării, cetăţeanul moldovean Serghei Gorbunov a fost eliberat temporar pentru trei luni pentru a merge la tratament, el suferind de o afecţiune oculară, dar nu s-a mai întors la termen. Ba mai mult, în ianuarie 2009, el ar fi comis un jaf armat la o casă de schimb valutar din Braşov, soldat cu moartea a două persoane şi rănirea gravă a alteia. Atunci, Ministerul Justiţiei a decis ca cererile de acest tip să fie atent verificate, solicitările de acest tip fiind de regulă respinse de instanţele de judecată întrucât multe dintre afecţiunile medicale pot fi tratate în prezent în spitalele-penitenciar din reţeaua Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Sursa: Libertatea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *