Top cele mai bune, respectiv cele mai slabe școli din județ în urma evaluării naționale

mihaela huncaInspectoratul Școlar Județean a realizat o ierarhie a celor mai bune cinci școli, respectiv cele mai slabe cinci școli, după media mediilor de admitere și media de la evaluarea națională. După cum era de așteptat, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” se situează în topul celor mai bune școli, după rezultatele de la examenul național. La polul opus, cele mai slabe rezultate le-au obținut elevii de la Școala Gimnazială nr.2 Sârbi.

like facebookRezultatele la evaluarea națională sunt bune, având în vedere că procentul mediilor peste 5 este de aproape 74%. Avem patru copii care vor intra în învățământul liceal cu media 10. Sunt și școli cu rezultate slabe din mediul rural, școli mici sau școli care au anumite probleme în ceea ce privește frecvența la ore a copiilor. Fiecare unitate de învățământ va fi analizată, atât din punctul de vedere al rezultatelor la evaluarea națională, cât și al rezultatelor de la admitere”, a declarat Mihaela Huncă, inspector general al IȘJ.

Iată situația cu media mediilor de admitere pe unităţi de învăţământ:

  1. Colegiul Național ”Mihai Eminescu” -9,36
  2. Colegiul Național ”A.T. Laurian”-8.96
  3. Școala Gimnazială ”Grigore Antipa” Botoșani-8.55
  4. Școala Gimnazială nr.7 Botoșani- 8.47
  5. Școala Gimnazială ”Elena Rareș”- 8.46

La coada clasamentului s-au situat:

Școala Gimnazială nr1. Hilișeu-Horia-5.08

Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare Dorohoi”-4.99

Școala Gimnazială nr.2 Suharău-4.81

Școala Gimnazială nr.4 Stroești-Frmușica-4.74

Școala Gimnazială nr 2. Sârbi-4.48

Top cele mai bune cinci școli în raport cu media de la Evaluarea Națională

1.Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani-9.29

2. Colegiul Național ”A.T.Laurian”-8.82

3.Școala Gimnazială ”Grigore Antipa”-8.42

4. Școala Gimnazială nr.7 Botoșani-8.27

5.Școala Gimnazială ”Elena Rareș” Botoșani-8.21

Cele mai slabe școli în raport cu media de la Evaluarea Națională:

Școala Gimnazială ”Platon Ciucă” Borolea- 4.16

Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Dorohoi-4.07

Școala Gimnazială nr.4 Stroești Frumușica -3.78

Școala Gimnazială nr.2 Suharău-3.65

Școala Gimnazială nr. 2 Sârbi-3.56

 

 

 

 

One thought on “Top cele mai bune, respectiv cele mai slabe școli din județ în urma evaluării naționale

  1. Ma doare sufletul sa vad scoala Štefan cel Mare pe un loc atat de josnic in clasament! Am terminat acum 12 ani si totusi nu inteleg čum este posibil? Éra printre primele scoli cu rezultate deosebite, copii au ajuns oameni de seama: doctori, ingineri,profesori,etc.Mai ales ca domni profesori au ramas aceeiasi!Pacat…..foarte trist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *