Un bărbat a ajuns, joi după amiază, la spital după ce a căzut de pe schelă în timp ce efectua lucrări la o biserică de pe strada Primăverii din municipiul Botoşani. Ştefan Ivanov era urcat pe schelă, iar la un moment dat s-a dezechilibrat şi a căzut.
Colegii săi au solicitat ajutorul cadrelor medicale, iar o ambulanţă l-a preluat şi l-a transportat la spital.
A fost diagnosticat cu fracturi la ambele mâini şi la piciorul stâng. Bărbatul a fost internat şi va rămâne sub observaţia medicilor.