Un restaurant cu o suprafaţă de 200 de metri pătraţi a fost scos la licitaţie în vederea închirierii. Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi va organiza, pe 8 iulie, o licitaţie publică deschisă cu strigare pentru închirierea restaurantului din cadrul Biroului Vamal Stânca- Costeşti.
Oficialii Finanţelor susţin că spaţiul este „destinat desfăşurarii activităţii de alimentatie publică”, ceea ce înseamnă că eventualul câştigător al licitaţiei nu poate schimba destinaţia acestuia.
Spaţiul a fost administrat de omul de afaceri Alexa Miron, cel care deţine Pensiunea Andreea, însă acesta nu şi-a onorat obligaţiile prevăzute în contract. Ulterior, restaurantul a fost preluat de o firmă a familiei primarului de Mihălăşeni, Geanin Loredan Buraga, însă şi aceasta a renunţat după câteva luni.