A doua seara a festivalului Seri Melancolice Eminesciene s-a desfasurat la Ipotesti dupa un workshop intitulat „Poetii si muzica” sustinut de poeta Clara Margineanu. Aceasta a avut si cativa invitati cu care a vorbit in fata publicul format din concurentii festivalului, profesorii care ii pregatesc pe acestia sau parintii copiilor si tinerilor participanti. Au fost in public si membrii redactiei ziarului Buzz, cei care au contribuit masiv la realizarea revistei FolkArt, publicatia festivalului. De altfel, nu putini dintre invitatii prezenti la festival anul acesta, au spus ca acest festival este printre putinele, daca nu singurul din tara, care detine o publicatie tiparita dedicata lui.
Invitatii Clarei Margineanu au fost omul de radio Mihai Cosmin Popescu, care realizeaza la Radio Romania Actualitati emisiunea „Omul cu chitara” si care este aici, la festival, presedinte de juriu, cantautorii Walter Ghicolescu, Ovidiu Mihailescu si Emeric Imre, precum si jurnalistul Ioana Matfeev, invitat de gazda atelierului, in calitate de coordonator al ziarului scris de copii si adolescenti.
Dupa discutiile cu publicul din sala pe tema poezia, muzica folk si jurnalismul astazi, cu totii s-au mutat in amfiteatrul din aer liber unde a inceput seara grupurilor. 14 au fost la numar, fiecare incercand sa demonstreze potentialul pe care il au. Omul de radio Mihai Cosmin Popescu a declarat dupa audierea celor doua seri de concurs urmatoarele:
„A fost o editie extrem de reusita, mi-au placut foarte mult concurentii, e bine ca au venit din mai multe judete fata de alti ani. E bine ca e unicul festival dedicat copiilor si adolescentilor, din cate stiu eu, si asta e un lucru extraordinar. Prima seara a fost mai reusita, au fost cativa artisti solo care mi-au placut foarte mult. Au fost si emotii, au fost unii care au uitat textul, dar asta nu e o problema ca asa e la inceputul. Dar trebuie invatati sa reia din punctul unde s-au incurcat, nu sa reia cantecul de la inceput. Nu e suficient sa canti pe o singur voce si multe grupuri fac asta. Asta ne duce cu gandul la Cantarea Romaniei, care a avut si partile frumoase, si partile mai putin placute, dar acolo unde s-a cantat pe mai multe voci, unde armoniile instrumentelor au imbracat o culoare timbrala evolutiile vocale, acolo sigur a fost un plus. Important e sa participi, nu neaparat sa iei premii”, a declarat Mihai Cosmin Popescu, care a sugerat o idee ca in anii urmatori sa se faca si o preselectie avand in vedere numarul mare de participanti la ambele sectiuni.
Seara grupurilor s-a incheiat cu recitalul sustinut de Walter Ghicolescu, care a cantat atat piese din repertoriul propriul cat si de la Cenaclul Flacara cu care a reusit sa-i bucure pe cei cativa zeci de botosaneni ramasi pe bancile amfiteatrului.
Festialul organizat de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, Asociaţia Judeţeană a Organizatorilor de Evenimente Botoşani, Asociatia Judeteana a Profesorilor de limba si literatura romana şi Asociaţia Culturală Arlechin Botoşani cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Botoşani şi Primăriei oraşului Săveni, continua duminica dupa lansarea revistei FolkArt din centrul istoric. De la ora 18.00, la Hotel Premier, va avea loc gala laureatilor dupa care recitalurile sustinute de Sebastian Ionel si Maria Gheorghiu.