Soţul unei foste şefe APIA a fost condamnat pentru încasare ilegală de subvenţii

apia botosaniUn fost director adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Botoşani a fost achitat într-un scandal de corupţie care durează de mai bine de cinci ani, însă soţul acesteia a fost condamnat definitiv.

Trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru că ar fi acordat ilegal subvenţie firmei soţului său, fostul director adjunct al APIA, Gica Huţanu, a scăpat, de acuzaţii, însă soţul ei a primit o condamnare de doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare din partea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În schimb Giga Huţavu va reveni pe funcţie la instituţie dat fiind faptul că pe timpul procesului a fost achitată.

Acuzaţiiile priveau săvârşirea infracţiunii de conflict de interese”, „săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”, dar şi  „complicitate la înşelăciune”.

Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis-o în judecată pe Gica Huţanu pentru că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu zeci de mii de euro, oferind subvenţii firmei SC Agrimpex SRL, al cărei administrator era soţul său, Ioan Huţanu.

Potrivit procurorilor DNA, în anul 2007, Gica Huţanu, l-a ajutat pe soţul său să obţină 120.000 de lei din bugetul Uniunii Europene şi 34 000 de lei din bugetul de stat.
Curtea de Apel Suceava a mai dispus, joi, obligarea lui Ioan Huţanu la plata, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Agrimpex SRL Botoşani, către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale- Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a sumei de 106.784,15 de lei cu titlu de daune materiale, la care se vor calcula accesorii fiscale prevăzute de lege până la data stingerii efective a debitului

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *