Botoşăneanca Lucia Olaru Nenati este printre cei trei laureaţi ai premiului naţional „Eminescu, ziaristul”, oferit de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Decernarea a avut loc marţi, 28 iunie, în sala de expoziţii “Constantin Brâncuşi” de la Palatul Parlamentului.
În cadrul Galei au fost premiate personalităţile ce s-au distins prin preocupările dedicate poetului şi ziaristului Mihai Eminescu, laureaţii ediţiei a IV-a fiind, alături de eminescologul botoşănean, Dan Toma Dulciu din Bucureşti şi Theodor Codreanu din Huşi.
Premiile au fost inmânate de preşedintele UZPR, Doru Dinu Glavan, iar cel care a susţinut discursul de Laudatio doctorului Lucia Olaru Nenati a fost prof. univ. dr. Nicolae Georgescu. Acesta a relevat meritele deosebite ale premiatei, cele care o îndreptăţesc să primească această înaltă recunoaştere, aşa cum se precizează şi în textul diplomei: “pentru devoţiunea, abnegaţia, talentul şi întreaga capacitate puse în slujba cercetării vieţii şi operei celui mai mare gazetar şi poet al neamului,Mihai Eminescu.”