A fost dat startul celei de-a III-a ediții a concursului de reportaje video “Botoșani, orașul meu drag”, organizat de Asociația Buzzmedia și finanțat de Primăria Botoșani. De la an la an, numărul copiilor și adolescenților participanți este tot mai mare, iar interesul și entuziasmul lor se pot observa de fiecare dată la fiecare întâlnire de constituire a echipelor când se aleg și subiectele pentru reportajele ce urmează a fi făcute.
Anul acesta, sunt 9 echipe, cu una mai mult față de anul trecut și 8 juniori, de asemenea, și numărul acestora în creștere, chiar cu jumătate mai mult față de anul trecut.
Concursul de reportaje video “Botoșani, orașul meu drag” este organizat pe două secțiuni, Buzz și respectiv Junior. Secțiunea Buzz se adresează adolescenților cu vârste între 12 și 16 ani, iar secțiunea Junior, copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani. Participanții se împart în echipe de câte trei, 2 adolescenți care participă la secțiunea Buzz și 1 copil care participă la secțiunea Junior. Fiecare echipă are de realizat un reportaj pe o temă dată, trasă la sorți. Adolescenții realizează reportajul efectiv fiind evaluați pentru modul în care au știut să pună în valoare subiectul, în timp ce cei mai mici, juniorii, au de realizat un standup tv și un interviu cu una din sursele pe care echipa sa le abordează în realizarea materialului.
Participanții lucrează atât la realizarea efectivă a reportajului, cât și la lucrările de montaj ale acestuia. Concursul se adresează în mod special copiilor înscriși la cercul de jurnalism „Micii reporteri” unde se realizează singurul ziar scris de copii și adolescenți din Botoșani.
Anul acesta, subiectele pe care copiii-reporteri le vor avea de realizat sunt diverse cum ar fi: „Ia, tradiție sau (și) modă?”, „Meserii uitate la Botoșani”, „Botoșani, județul geniilor”, „Potențialul turistic în Botoșani”, „Pericolul DEEE”, „Centrul Vechi, loc cu personalitate în Botoșani”, „Viață trăită în pasiune,” „Drepturile copilului în Europa, respectate la Botoșani?”, „Joburi estivale râvnite de adolescenți”.
Participanții vor avea la dispoziție toată luna iulie pentru realizarea reportajelor, urmând ca spre finalul lunii august, cele mai bune reportaje să fie premiate. De menționat că la întâlnirea de lansare a celei de-a III-a ediții a concursului de reportaje „Botoșani, orașul meu drag”, a fost prezent și coordonatorul Centrului Europe Direct Botoșani, Radu Căjvăneanu, care în calitatea sa de jurnalist, le-a oferit indicații și sfaturi copiilor pentru abordarea subiectelor. Totodată, reprezentantul Europe Direct Botoșani a anunțat intenția de a acorda premii pentru trei dintre reportajele realizate. Valoarea acestora va fi în funcție de calitatea și abordarea subiectele abordate.
Premiile concursului finanțat de Primăria Botoșani sunt în valoare de 500 lei locul I, 300 lei – locul II, 200 lei- locul III și câte două mențiuni a 50 lei fiecare. Anul trecut, datorită implicării deosebite a participanților, au mai fost acordate două mențiuni, lucru care, cel mai probabil, se va întâmpla și la această ediție. La secțiunea Junior se vor acorda diplome, trofee și cărți.
Concursul de reportaje video “Botoșani, orașul meu drag” face parte din proiectul “Atelierele Buzz-Jurnalism pentru copii III”, derulat de Asociația Buzzmedia și finanțat de Municipiul și Consiliul Local Botoșani.