Un bărbat a decedat la scurt timp după ce a mâncat mai multe ciuperci oferite de un vecin de-al său. Este vorba de Mihai Gătej, de 77 de ani, din localitatea Cotu Miculinţi, care a primit, miercuri, nişte ciuperci de la un consătean. Le-a dat soţiei să le gătească, iar apoi le-a mâncat, în timp ce soţia doar le-a gustat pe durata preparării.
La câteva ore, amândurora li s-a făcut rău, bărbatul fiind mai grav.
Din păcate, pentru cadrele medicale nu au mai putut face nimic, iar soţia sa, Georgea Gâtej, de 70 de ani, a fost adusă la spital fiind diagnosticată cu intoxicaţie.