Omul de afaceri care l-a denunțat pe fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, se află în dificultate. Patronul firmei Cornell’s Floor, Marcel Bîrsan, ar putea ajunge după gratii, ca urmare a faptului că magistrații Tribunalui Botoșani nu au fost de acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii din Suceava ai Direcției Naționale Anticorupție.
Potrivit hotărârii emise, marți, de jucătorii botoșăneni, Bîrsan trebuie anchetat pentru faptele de cumpărare de influență în formă continuată.
„Respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procurorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava şi inculpatul Bîrsan Vasile Marcel, în dosarul nr. 99/P/2016. Trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale”, se arată în decizia instanței.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Serviciul Teritorial Suceava au dispus, la sfârșitul lunii mai, sesizarea instanței de judecată, cu acordul de recunoaștere a vinovăției lui Marcel Vasile Bîrsan, administrator al mai multor societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiuni de cumpărare de influență, în formă continuată.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că, în perioada iunie 2013-septembrie 2014, Bîrsan, în calitate de administrator al mai multor societăți comerciale, i-a remis lui Florin Țurcanu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Botoșani (trimis în judecată la data de 13 aprilie 2016), sume de bani și alte foloase materiale în cuantum de 272.906,16 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție și amenajare executate la un imobil declarat ca fiind în proprietatea inculpatului Anușca Aristomel (socrul lui Țurcanu Florin), situat în municipiul Botoșani.
În schimbul acestor foloase, Țurcanu i-a promis omului de afaceri că își va folosi influența dată de ascendentul funcției pe care o deține, pentru a interveni asupra unor funcționari publici din cadrul Consiliului Județean Botoșani și din cadrul a două primării de comună de pe raza aceluiași județ, Dângeni și Avrămeni, astfel încât să fie atribuite, prin încredințare directă, trei contracte de lucrări și furnizare de bunuri, în valoare de peste 600.000 lei, firmelor administrate de omul de afaceri, lucru care s-a și întâmplat ulterior.
De asemenea, Țurcanu pretins că are influență și că va interveni asupra membrilor comisiilor de licitație, funcționari publici din cadrul Consiliului Județean Botoșani, cu atribuții în materia achizițiilor publice, pentru a-i determina să favorizeze una din firmele omului de afaceri pentru câștigarea unor licitații publice privind contracte de execuție lucrări a căror finanțare era asigurată din fonduri provenind de la Uniunea Europeană, bugetul de stat și bugetul local.
În prezenţa avocatului, Bîrsan a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.
Potrivit acorului, pe parcursul termenului de supraveghere, Bîrsan ar fi trebuit să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.
Hotărârea instanței din Botoșani nu este definitivă.
Tare bine era daca Turcanu fugea repede la DNA cand a vazut ca Barsan vrea sa l cumpere prima data. .Nu mai ajungea Barsan in forma continuata .Era bine pentru amandoi acum.